Sir Alex Ferguson, legenda care conduce Manchester United de 24 de ani

24 dec. 20100 comentarii

Sir Alex Ferguson bate toate recordurile de longevitate pe banca tehnică a formaţiei Manchester United. Numărat în ani, recordul său e de 24 de ani, numărat în zile ajunge la 8815 zile. Nu mai faceţi socoteala în minute sau în secunde că vă pierdeţi cu atîtea zerouri de adăugat. 24 de ani reprezintă o veşnicie pentru orice tehnician.
Născut pe 31 decembrie 1941, la Glovan, lîngă Glasgow, în Scoţia, Ferguson şi-a început cariera de antrenor la Manchester în 1986, conducînd această echipă în peste 1200 de meciuri şi obţinînd 26 de trofee. Cel mai de succes tehnician din fotbalul englez a cucerit cu Manchester 11 campionate în Anglia, 11 Cupe ale Angliei şi 2 cupe Champions League. A mai antrenat pe Aberdeen, East Stirlingshire, St. Mirren şi pentru scurt timp a fost interimar al Naţionalei Scoţiei.
Care ar fi secretul succesului lui Alex Ferguson? O disciplină de fier impusă jucătorilor, o excelentă strategie managerială, o caracteristică specială de a lucra cu oamenii, studiul atent al fenomenului sportiv şi prelucrarea detaliată a fiecărui element tactic şi tehnic. De fapt, nume grele ale fotbalului - David Beckham, Paul Ince, Ruud van Nistelrooy - au trebuit să-şi facă bagajele de la club, atunci cînd au încălcat pe bec. Ferguson nu s-a jucat cînd a fost vorba de disciplină şi a tăiat în carne vie. În al doilea rînd, tradiţia clubului Manchester spune că antrenorii au viaţă lungă pe banca tehnică dacă au valoare şi rezultate. Sir Alex le-a avut pe toate. Şi s-a umplut de premii mai mult decît oricare tehnician englez. Peste cîteva zile, scoţianul împlineşte 69 de ani, un motiv în plus pentru a sărbători şi ultimul său record: l-a depăşit în longevitate pe Sir Matt Busby, un alt maestru pe banca celor de la Manchester, considerat unul dintre cei mai mari antrenori din fotbalul modern. Busby a condus Manchester din 1945 pînă în 1969, plus încă un sezon în 1971. Legendarul Matt Busby este omul care a reconstruit Manchester după catastrofa aviatică din 1958, cînd au murit 7 jucători.
Ce s-ar fi întîmplat oare dacă maestrul Alex i-ar fi avut patroni pe Becali, Mititelu sau Marian Iancu? Oare rezista 24 de ani? Voi ce ziceţi?
sursa foto: wikipedia.org
Dă mai departe :

Trimiteți un comentariu

 
Copyright © 2012. Fotbal pe bandă rulantă - Toate drepturile rezervate Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Powered by Blogger