România a făcut o figură frumoasă în amicalul împotriva Italiei, încheiat 1-1 şi disputat în Austria, la Klagenfurt. Naţionala lui Lucescu junior încheie bine ultimul amical dintr-un an dezastruos pentru fotbalul românesc, însă nici fosta campioană mondială, cu o prestaţie de tot rîsul la ultimul Mondial, nu a arătat cine ştie ce. Poate doar în repriza secundă, cînd Prandelli a trimis pe teren cîteva nume cunoscute, Pirlo, de exemplu, Italia a pus probleme românilor.
Pe scurt, despre evenimentele meciului:
- Marica a marcat ambele goluri, ultimul fiind un autogol, mingea fiind deviată de atacantul nostru la şutul lui Quaglierela.
- Chivu s-a accidentat în minutul 15 şi a părăsit terenul.
- Lucescu a apelat la oameni noi sub tricolor: Râpă (titular), Silviu Ilie, Gardoş.
- Fundaşul Goian a revenit la Naţională, după 5 luni de absenţă.
- Italianul de culoare Mario Balotelli a fost insultat iarăşi de suporteri. Nici el nu s-a prea omorît să joace sub ploaia din Austria.
ROMÂNIA - ITALIA 1-1 (1-0)
Au marcat: Marica '34 / Marica '82-aut.
Romania: Pantilimon (Tătăruşanu '46) - Râpă, Tamaş, Chivu (Goian '16), Raţ - Torje (Tănase '58), Florescu (Silviu Ilie '89), Ropotan (Alexa '80), Deac - Marica, Stancu. Antrenor: Razvan Lucescu.
Italia: Viviano - Santon (Cassani '60), Bonucci, Ranocchia, Balzaretti - Aquilani, Ledesma (De Rossi '46) (Pazzini '78), Mauri - Diamanti (Pirlo '46) - Balotelli (Quagliarella '60), Rossi (Gilardino '46). Antrenor: Cesare Prandelli
REZUMAT VIDEO
Trimiteți un comentariu