Anglia lui Fabio Capello a dezamăgit la meciul de debut la Cupa Mondială. Doar 1-1 cu reprezentativa SUA, cam puţin pentru o selecţionată candidată la cucerirea trofeului mondial. La debutul în Africa de Sud, Anglia a părut o echipă obosită, deşi debutul jocului i-a fost favorabil. Gerarrd a deschis scorul în minutul 5, însă Dempsey a restabilit egalitatea în minutul 41. Este adevărat că Anglia a fost îngropată de propriul portar, Green, care a scăpat mingea în poartă la şutul americanului Dempsey. Gafa portarului englez va intra probabil în istoria fotbalului, la categoria erori monumentale ale goal-keper-ilor. O clipă de răbdare: nu daţi cu pietre în Green, nu e vina lui. Mingea aia oficială, Jabulani e numele ei, care se ovalizează în zbor, a făcut prima victimă oficială a Mondialului.... Na, să nu spuneţi că Buffon vorbea prostii!!! După acest joc, o întrebare îi macină pe iubitorii fotbalului: Anglia rămîne în cărţi pentru cucerirea Mondialului sau nu? După cum a jucat sîmbătă seară, se pare că nu...
Trimiteți un comentariu