Intervievat de Rai Sport imediat după finala de la Madrid, antrenorul Jose Mourinho a anunţat practic, printre lacrimi, despărţirea sa de gruparea italiană. Iată ce a declarat Mourinho, care a adunat în cariera sa 17 trofee: Am cîştigat tot ce se poate cîştiga în Italia. Nu mai am ce demonstra acolo. Eu am cîştigat în trei campionate diverse, Portugalia, Anglia şi acum Italia. Sunt unul dintre cei trei antrenori din lume care a cîştigat Cupa Campionilor cu două echipe. Vreau să devin primul tehnician care cîştigă acest trofeu cu trei echipe diverse. Dacă nu reuşeam să cîştig campionatul italian, cariera mea era terminată acum. Sunt un antrenor care îi place să lucreze în locuri diverse. Este o decizie pe care am luat-o cu trei-patru luni în urmă şi o voi anunţa oficial peste cîteva zile. În proporţie de 90 % voi pleca de la Inter. Îl înţeleg pe preşedintele Moratti ce greu îi este să schimbe antrenorul după ce a cîştigat tot ce se putea cîştiga! Declaraţiile lui Mourinho seamănă cu cele de acum cîţiva ani, după ce FC Porto a cucerit Liga Campionilor. Atunci, Mourinho a învins trofeul cu echipa portugheză, iar a doua zi era antrenorul formaţiei engleze Chelsea. De această dată, noua destinaţie a lui Special One este Real Madrid.
+ comentarii + 1 comentarii
Multe mai vrea si Mourinho asta. Sa-si puna intrebarea daca va mai reusi vreodata,pentru ca de acum incolo toate echipele vor juca la fel cum gandeste el si sa vezi atunci ce-o sa ajunga acest portughez,care din pacate nu-l agreez deloc. Pentru mine nu este un antrenor,ci doar un simplu ganditor asupra unei tactici,gata sa-ti taie din elan.
Trimiteți un comentariu