• Stiinta a plecat in pribegie, din retur joaca la Severin • Cu ani in urma, de doua cluburi craiovene s-a ales praful dupa ce s-au mutat in alte orase
Uitati-va bine la poza de mai sus, reprezinta stadionul „Ion Oblemenco“, scena marilor succese ale unei echipe renumite cindva in Europa. Se numea Universitatea Craiova, botezata de presa CRAIOVA MAXIMA, iar adversarilor le tremurau chilotii doar cind auzeau numele vedetelor care imbracau tricourile alb-albastre. De atunci au trecut trei decenii, acelor vedete le-au albit parul, echipa nu mai sperie pe nimeni nici macar in meciuri amicale, doar stadionul a ramas din toata aceasta frumoasa poveste.
Stadion care nu peste mult timp nu va mai gazdui meciurile Stiintei. Nu ma intereseaza de razboiul dintre Mititelu si primarul Craiovei, nu vreau sa stiu de partea cui este dreptatea. Cert este ca, din retur, Stiinta va juca pe stadionul din Turnu Severin. O fi bine, o fi rau?
Ca ziarist, mi-a fost dat sa vad si traiesc evenimentele petrecute, cu ani in urma, in curtea a doua cluburi craiovene plecate in pribegie, ca si Stiinta acum. Vreti sa stiti ce s-a intimplat ulterior? S-a ales praful, s-au desfiintat.. Este vorba despre Jiul IEELIF si FC Extensiv. Prima echipa era antrenata de Nae Tilihoi si evolua in Divizia B. O tempora... Din cauza problemelor financiare, echipa s-a mutat la mai intii la Caracal, apoi la Slatina, fiind cedata definitiv la Alexandria. Extensiv, devenita ulterior FC Craiova, a jucat in primul eşalon (fiind antrenata, printre altii, de Marian Bondrea si Sorin Cirtu), a fost vinduta la Caracal si nu se mai stie nimic despre ea.
Stranie coincidenta, ambele cluburi craiovene disparute din lumea fotbalului, au evoluat pe acelasi stadion, cel de linga Parcul Romanescu. La inceput, baza sportiva se chema TCIF (dupa numele fabricii care tutela echipa) si apoi, dupa ce a fost prealuata de fratii Mihailescu, Extensiv Parc.
Revenind la Universitatea, sper din tot sufletul ca istoria sa nu se repete in acest caz. Fortat de imprejurari (citeste datorii), Mititelu a mutat Stiinta la Severin. Apropo de datorii: fiscul a pus sechestru pe unul dintre autoturismele lui Mititelu, un Mercedes de vreo 60.000 de euro, şi pe un teren situat la periferia Craiovei. Asta nu ar fi nimic, dar cica doar clubul are cam 2 milioane de euro datorii. In acest caz, mutarea la Severin pare o masura buna. Macar acolo va beneficia de conditii excelente, retineti gratis, plus de sustinerea unui public numeros.
O parte din sufletul meu s-a rupt, asa cum cred ca se intimpla cu toti fanii olteni. Ma doare ca Universitatea nu mai este a Craiovei, dar ce pot sa fac, fratilor?!
O parte din sufletul meu s-a rupt, asa cum cred ca se intimpla cu toti fanii olteni. Ma doare ca Universitatea nu mai este a Craiovei, dar ce pot sa fac, fratilor?!
Ramin doar cu poza fostului „Central“ si rememorez succesele de altadata. Macar stadionul nu poate sa-l mute nimeni din loc si pot sa ma duc oricind acolo. Poate ca o sa am si o surpriza: sa vad jucind o noua echipa a Craiovei pe care o planuieste primarul Solomon. Degeaba, nu va avea farmecul „Campioanei unei mari iubiri“! Nici chiar daca va cistiga Liga Campinilor....
Trimiteți un comentariu