În colţul chibiţilor, de pe Lipscaniul Craiovei, plictiseala era interzisă!

Unde sunt chibiţii de altădată?

Craiova anilor 80. Un loc din centrul vechi al oraşului era plin ochi de dimineaţă pînă noaptea tîrziu de suporterii echipei Universitatea, care în acele timpuri făcea valuri în Europa. Pe cea mai veche stradă comercială a Băniei, Lipscani, în faţa unui chioşc de ziare, lumea strînsă acolo bătea de la distanţă cozile interminabile de la alimentări. Pe Lipscani nu te duceai să pierzi ore în şir pentru un kil de carne sau de lapte, ci îţi satisfăceai nevoia de informaţii despre fotbal. Nu erau ziare, radiouri sau televiziuni ca acum, aşa că, dacă treceai întîmplător prin zonă şi îţi curgea sîngele alb-albastru prin vine, te lipeai de grupurile de acolo. Avea un farmec aparte atmosfera de pe Lipscani, trăiai pe viu evenimentele fotbalistice. Se discuta despre orice, se făceau pariuri, se legau şi se distrugeau prietenii, toată lumea se contrazicea cu toată lumea. Vînzătoarea de la chioşcul de ziare ţinea de rezervă un număr al ziarului Sportul (unicul pe timpul comunismului), că aproape zilnic se mai găsea cîte unul care umfla ştirile reale (de cîteva rînduri) din gazetă, iar un altul îi înfigea jurnalul sub nas să îi spună că n-are dreptate. Cînd asfaltul se încingea sub soarele dogoritor al verii, era un dute-vino din stradă în bodega de alături, ca să te răcoreşti cu o bere la halbă. Cînd se mai întîmpla ca vreun jucător de la Universitatea să treacă pe Lipscani, era imediat înconjurat de chibiţi şi sufocat de întrebări. Se dădeau autografe în draci, chiar şi pe... buletinele de identitate. Era o onoare pentru orice chibiţ să stea la un metru în faţa unor vedete ca Balaci, Cămătaru sau Cîrţu. Dacă vreun suporter avea onoarea să salute un idol al Craiovei Maxima, nu se mai spăla pe mînă săptămînă. Nu rîdeţi, s-a întîmplat chiar aşa!

Nu se ştie niciodată cînd s-a format aşa-zisul colţ al chibiţilor de pe Lipscaniul Craiovei, cert e că s-a stins după Revoluţie. Rezultatele echipei s-au lăsat aşteptate, lumea avea alte preocupări, informaţiile le luai din ziarele care au apărut ca şi ciupercile după Revoluţie. Colţul chibiţilor de pe Lipscaniul Craiovei rămîne doar în amintirile celor care au trăit pe viu acele evenimente. Uneori, mai vezi un bătrînel prin zonă, care îi explică nepoţelului: „Aici era odată cel mai important loc al oraşului. Se discuta despre fotbal non-stop, plictiseala era interzisă. Venea lume şi din alte oraşe din Oltenia, mai ales în zilele de meci, ca să stea la taclale. Ce frumos era...“ Are dreptate, la chibiţi pe Lipscani, plictiseala era interzisă!