• AC Milan a pierdut în prelungiri meciul cu Sampdoria şi şi-a luat gîndul de la cucerirea campionatului • Fiorentina lui Prandelli pierde din nou, de această dată la Atalanta • Napoli se ţine tare şi se întoarce cu 3 puncte de la Bari
••• În aşteptarea meciului AS Roma - Lazio, programat în această seară, etapa a 34-a din Serie A a consemnat înfrîngerea Milanului, în partida cu Sampdoria Genova ••• Practic, trupa lui Leonardo a pierdut în ultimele secvenţe ale întîlnirii, Pazzini aducînd golul victoriei celor de la Sampdoria. Celelalte două goluri au fost marcate de Cassano (din penalty), pentru gazde, respectiv Borriello, pentru oaspeţi. În urma acestui rezultat, AC Milan a spulberat toate şansele la cîştigarea campionatului. Diavolii roşii ocupă locul trei în clasament, cu 64 de puncte, depărtîndu-se de Inter şi AS Roma, care rămîn principalele pretendente la titlu ••• Napoli a dat lovitura la Bari, unde a cîştigat la limită, dar meritat, şi este foarte aproape de a prinde un loc în Champions League ••• Livorno a pierdut ieri la Chievo şi se poate considera matematic retrogradată ••• Fiorentina a pierdut din nou, de această dată la Bergamo, cu Atalanta, şi riscă să nu joace nici măcar în Europa League ••• Pe locurile din Europa League se bat Sampdoria, Palermo, Napoli şi, cu mai puţine şanse, Juventus
Rezultate: Sampdoria - Milan 2-1, Udinese - Bologna 1-1, Bari - Napoli 1-2, Atalanta - Fiorentina 2-1, Cagliari - Palermo 2-2, Catania - Siena 2-2, Parma - Genoa 2-3, Chievo - Livorno 2-0 (jucat ieri), Inter - Juventus 2- (disputat vineri).
Clasament: 1. Inter 70; 2. AS Roma 68; 3: AC Milan 64.

Trimiteți un comentariu