Imaginile de mai sus provin din Japonia, unde, într-o partidă contînd din cadrul primei ligi nipone, arbitrul a validat un gol care a declanşat un adevărat scandal în lumea fotbalului de acolo. S-a întîmplat la meciul dintre Sanfrecce Hiroshima şi Shimizu S-Pulse, cînd echipa gazdă a beneficiat de un penalty. Ei, bine, lovitura de pedeapsă nu a fost executată de jucătorul desemnat, ci de un altul (numărul 11 pe tricou), care surprinde pe toată lumea, fuge dintr-un grup de jucători şi trimite mingea în plasă. Arbitrul probabil nu a văzut ori nu şi-a dat seama, astfel că a validat golul prin care gazdele au deschis scorul. Un gol pe care toţi arbitrii l-ar fi anulat, chiar şi cei începători care abia studiază regulamentul FIFA. Urmarea? Arbitrul a fost suspendat două etape de Federaţia Japoneză de Fotbal şi trimis să studieze regulamentul.
Vă întrebaţi ce s-a întîmplat şmecherul atacant? Nimic, a scăpat fără suspendare. Dacă l-ar fi văzut arbitrul, trebuia sancţionat. Ce noroc pe şmecherul ăsta...
Sursa: youtube
Trimiteți un comentariu